Județul Suceava se află printre destinațiile cu cele mai puternice scăderi ale cererii interne în primele opt luni din 2026, arată o analiză BIBI Touroperator realizată pe datele Institutului Național de Statistică. Față de aceeași perioadă din 2025, sosirile românilor au coborât cu 9,9%, iar înnoptările cu 17,7%. Comparativ cu 2024, înnoptările turiștilor români sunt mai mici cu 16,6%.

Scăderea mai rapidă a înnoptărilor decât a sosirilor arată și o reducere a duratei medii a șederii. Aceeași tendință apare în Bihor, unde înnoptările românilor au scăzut cu 19,3%, și în Vâlcea, cu 16,1%. În schimb, turiștii străini au crescut și în Suceava: sosirile cu 5,4%, iar înnoptările cu 8,8%. Avansul incoming-ului nu a acoperit însă pierderea de pe segmentul românilor.
În același interval, capacitatea de cazare în funcțiune a județului a crescut cu 4,6%, în timp ce gradul de utilizare a coborât de la 28,0% la 22,6%, una dintre cele mai pronunțate reduceri dintre cele zece destinații analizate. La nivel național, analiza include Constanța, București, Brașov, Cluj, Sibiu, Mureș, Prahova, Bihor, Suceava și Vâlcea, județe care concentrează 67,8% din sosiri și 71,8% din înnoptări. Șapte dintre ele pierd turiști români, incoming-ul crește în toate, iar oferta de cazare a avansat mai repede decât cererea: plus 5,8% la capacitate, față de plus 2,4% la înnoptările românilor și străinilor, cumulate. Constanța este singura destinație din grup în care gradul de ocupare crește, de la 47,0% la 48,9%.
„Piața internă, care a fost motorul turismului românesc în ultimii ani, încetinește în majoritatea marilor destinații, în timp ce incoming-ul crește aproape peste tot. În același timp, deschidem mai multe locuri de cazare decât reușim să umplem”, a declarat Adrian Voican, președinte BIBI Group4Travel.





