Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că asfaltarea drumului județean DJ 178, pe tronsonul Ilișești–Ciprian Porumbescu–Drăgoiești, avansează în ritm alert.
Lucrările au început săptămâna trecută pe un sector de aproximativ 10 kilometri, iar în numai șapte zile a fost asfaltată mai bine de 60% din acest tronson.







Edilul județean a fost miercuri, 15 octombrie, pe șantier, unde s-a întâlnit cu primarul comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimițean, și cu primarul comunei Drăgoiești, Constantin Popescu. Șoldan a declarat că este mulțumit de ritmul lucrărilor și că își dorește să îl mențină până la finalizare.
„Estimăm că vom termina asfaltarea în următoarele zile, în funcție și de vreme”, a precizat președintele Consiliului Județean Suceava. Potrivit acestuia, drumul fusese lăsat ani la rând să se degradeze, iar intervenția actuală face parte din efortul de modernizare a infrastructurii județene.





