Acasă Actualitate Informare meteo: intensificări ale vântului și ploi moderate până marți dimineață. Cod...

Informare meteo: intensificări ale vântului și ploi moderate până marți dimineață. Cod galben de vânt în zona joasă a județului Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de duminică, 18 octombrie, ora 10:00, până marți, 20 octombrie, ora 02:00, pentru intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și precipitații predominant sub formă de ninsoare la altitudini de peste 2000 de metri.

Temporar, vântul se va intensifica în Moldova și Dobrogea, cu viteze în general de 45-60 km/h, local și în sudul Banatului și vestul Olteniei (40-45 km/h). La munte, în special în zona înaltă a Munților Banatului și a Carpaților Meridionali și de Curbură, rafalele vor atinge 70-90 km/h.

Va ploua în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și Transilvaniei, unde se vor acumula cantități de apă de 10-20 l/mp și izolat de peste 30-35 l/mp. La altitudini mari, în general de peste 2000 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, iar cu precădere în estul Carpaților Meridionali (masivele Bucegi și Făgăraș) se va depune un strat de zăpadă de 10-20 cm pe tot intervalul.

În plus, este în vigoare o atenționare meteorologică de cod galben, valabilă de duminică, 18 octombrie, ora 21:00, până luni, 19 octombrie, ora 21:00, pentru intensificări ale vântului în Moldova incluzând și zona joasă a județului Suceava și local în Dobrogea. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.