Acasă Actualitate „Culorile toamnei la Hurmuzachi” au adunat 600 de elevi la un târg...

„Culorile toamnei la Hurmuzachi” au adunat 600 de elevi la un târg caritabil dedicat tradițiilor și solidarității

Aproximativ 600 de elevi de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a târgului „Culorile toamnei la Hurmuzachi”, eveniment organizat în cadrul programului „Săptămâna Verde” și dedicat promovării produselor tradiționale, spiritului comunitar și implicării sociale.

Terenul de sport al unității de învățământ s-a transformat pentru o zi într-un veritabil festival al toamnei, unde elevii din 21 de clase de gimnaziu și liceu au amenajat standuri tematice pline de produse specifice sezonului, preparate tradiționale, decorațiuni și aranjamente inspirate de bogăția acestei perioade a anului.

Activitatea a urmărit să valorifice creativitatea elevilor și să promoveze participarea acestora la acțiuni nonformale și extracurriculare. Organizatorii au evidențiat implicarea deosebită a elevilor, care au demonstrat ingeniozitate, răbdare și spirit de echipă în amenajarea standurilor și în pregătirea momentelor artistice. Programul artistic, coordonat de profesoara Denisa Berla, a completat atmosfera de sărbătoare și a fost apreciat de participanți și spectatori.

Jurizarea standurilor s-a dovedit o misiune dificilă pentru comisia formată din cadre didactice, reprezentanți ai conducerii școlii, consilierul școlar și doi elevi din clasele terminale. Membrii juriului au avut de evaluat originalitatea amenajărilor, prezentarea produselor și implicarea participanților.

La nivel gimnazial, premiul I a fost câștigat de clasa a V-a, premiul al II-lea a revenit clasei a VII-a, iar premiul al III-lea clasei a VI-a.

În competiția destinată liceenilor, premiul I a fost obținut de clasa a XI-a C. Pe locul al doilea s-au clasat clasele a IX-a B și a XI-a G, iar premiul al III-lea a fost împărțit de clasele a IX-a F și a XI-a A.

Evenimentul a avut și o importantă componentă caritabilă. O parte din fondurile strânse în urma târgului au fost direcționate către cauze umanitare, iar produsele rămase au fost donate Casei de Tip Familial „Universul Copiilor”, Centrului Social „Maria Ward” și Căminului pentru Persoane Vârstnice din Rădăuți.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Aripi de Speranță”, inclus în Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC), și a fost coordonată de profesoara Loredana Puiu, împreună cu o echipă de cadre didactice și reprezentanți ai instituției.

Organizatorii au subliniat că adevărații câștigători ai evenimentului sunt toți elevii implicați, care au dat dovadă de responsabilitate, generozitate și solidaritate. De asemenea, un rol important în reușita manifestării l-au avut părinții, care au contribuit activ la pregătirea standurilor și la organizarea întregului târg.

Desfășurată sub motto-ul „Împreună putem aduce un zâmbet pe fața celor mai puțin norocoși!”, manifestarea își consolidează statutul de tradiție în comunitatea școlară rădăuțeană și își propune să devină un reper important în calendarul activităților educaționale și socio-umanitare din zonă.