Ambasadorul Republicii Coreea în România, Excelența Sa Hur Seung-chul, a efectuat joi prima sa vizită oficială în județul Suceava, unde a avut întrevederi cu reprezentanții Consiliului Județean pe tema dezvoltării relațiilor economice și atragerii de investiții sud-coreene.


Diplomatul, care și-a început mandatul în România în luna iunie a acestui an, a fost primit la sediul Consiliului Județean Suceava de vicepreședintele Nicolae Robu și administratorul public Cezar Ioja.
Discuțiile s-au concentrat pe oportunitățile de colaborare economică dintre județul Suceava și Republica Coreea. Reprezentanții administrației județene au prezentat proiectele aflate în derulare, infrastructura economică existentă și planurile de dezvoltare ale județului.
Un punct important al dialogului l-a reprezentat promovarea oportunităților de investiții din Suceava, inclusiv a parcurilor industriale existente și a proiectului de realizare a unui nou parc industrial în apropierea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.
Oficialii suceveni au evidențiat avantajele competitive ale județului, printre care poziționarea geografică strategică, diversitatea etnică și disponibilitatea unei forțe de muncă bine pregătite, formată inclusiv prin programele educaționale ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În cadrul întâlnirii a fost abordată și poziția județului Suceava la frontiera estică a Uniunii Europene, considerată un atu pentru companiile care ar putea participa în viitor la procesul de reconstrucție a Ucrainei.
Reprezentanții Consiliului Județean au subliniat că această poziționare poate transforma județul într-un important centru logistic și economic pentru investițiile orientate către regiune.
Un alt subiect important al întrevederii a fost dezvoltarea relațiilor dintre județul Suceava și provincia Gangwon din Republica Coreea.
Vicepreședintele Nicolae Robu a prezentat pașii realizați până în prezent pentru stabilirea unui parteneriat de cooperare și înfrățire între cele două administrații.
La rândul său, ambasadorul Hur Seung-chul și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini acest demers și a anunțat că va aborda personal subiectul în luna decembrie, în cadrul unei vizite pe care o va efectua în Coreea de Sud, când va avea discuții cu guvernatorul provinciei Gangwon.
Printre măsurile propuse pentru perioada următoare se numără organizarea unei videoconferințe între reprezentanții celor două administrații și derularea de schimburi de delegații administrative și economice.
La întâlnire au participat și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Suceava, care au prezentat concluziile recentei vizite efectuate la Seul de o delegație a mediului de afaceri local.
Potrivit acestora, există un interes crescut al antreprenorilor suceveni pentru dezvoltarea unor parteneriate comerciale și investiționale cu firme din Republica Coreea.
La finalul întâlnirii, ambasadorul Hur Seung-chul a transmis că susține continuarea dialogului cu autoritățile și mediul economic din Suceava, subliniind că aceste contacte trebuie să se concretizeze în proiecte economice avantajoase pentru ambele părți.





