Acasă Actualitate ISJ Suceava aduce educația digitală incluzivă mai aproape de școlile din județ...

ISJ Suceava aduce educația digitală incluzivă mai aproape de școlile din județ prin proiectul european IDEATE

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava își consolidează implicarea în dezvoltarea unei educații moderne și incluzive la nivel european, după participarea unei delegații a instituției la activitățile de lucru organizate în cadrul proiectului internațional IDEATE – „Inclusive Digital Education and Teacher Empowerment Academy”, desfășurate în perioada 5-9 octombrie 2026 la Universitatea din Perugia, Italia.

Finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ Teacher Academies, proiectul reunește parteneri din România, Germania, Italia, Spania și Grecia și are ca obiectiv dezvoltarea unor modele de educație digitală accesibilă și adaptată diversității nevoilor de învățare ale elevilor. O atenție specială este acordată copiilor și tinerilor neurodivergenți, precum și elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES).

Reprezentare suceveană în echipa de management a proiectului

Din partea ISJ Suceava, activitățile de management și planificare strategică au fost coordonate de inspectorul școlar general adjunct, prof. Gabriel Matei. La reuniunile de lucru au participat inspectorii școlari Adriana Coțovanu, Ciprian-Ionuț Manolache și Ilie-Cristian Gorcea, implicați direct în dezvoltarea și implementarea proiectului.

Totodată, la workshopurile practice și sesiunile metodologice au luat parte cadre didactice selectate din județul Suceava: Raluca-Florentina Pintilie, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Corina Butnaru, de la Școala Gimnazială Moldova-Sulița, Adrian-Ilie Sava, de la Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, și Ioan-Cezar Anuței, inspector școlar pentru discipline socio-umane și învățământ particular.

Cinci zile dedicate inovației și incluziunii educaționale

Programul desfășurat la Perugia a combinat activități de management al proiectului cu ateliere metodologice, aplicații practice și vizite de studiu în unități de învățământ recunoscute pentru bunele practici în educația incluzivă.

Participanții au analizat și testat metode moderne de diferențiere a învățării, micro-planificarea lecțiilor incluzive, predarea colaborativă și utilizarea tehnologiei pentru a sprijini participarea tuturor elevilor la procesul educațional.

Un punct de interes major l-a constituit componenta de robotică educațională. Profesorii au explorat modalități concrete de integrare a robotului interactiv Robbie în activitățile de învățare, ca instrument de susținere a incluziunii și implicării elevilor. De asemenea, programul a inclus un atelier interactiv coordonat de lect. univ. dr. Diana-Sînziana Duca, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Modele europene de bune practici

Delegația suceveană a avut ocazia să observe direct modul în care este organizată educația incluzivă în mai multe instituții de învățământ din Perugia, printre care Școala Montessori, Institutul Tehnic Liceal „Augusto Volta” și Școala Gimnazială „Ugo Foscolo”.

Vizitele de studiu au oferit participanților exemple concrete privind colaborarea dintre profesorii de la clasă și cadrele de sprijin, precum și modalitățile prin care instrumentele digitale sunt integrate pentru a răspunde nevoilor diverse ale elevilor.

În paralel, au avut loc reuniuni de management dedicate traducerii și pilotării cursurilor de formare, precum și elaborării unui ghid de bune practici în educația incluzivă. Discuțiile s-au desfășurat în prezența ofițerului de proiect al Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA), Vytaute Ezerskiene.

Experiența europeană va fi transferată în școlile din județ

Potrivit reprezentanților ISJ Suceava, următoarea etapă a proiectului va urmări valorificarea experienței acumulate la nivel european prin organizarea de activități de diseminare, formarea cadrelor didactice și implementarea unor soluții digitale incluzive în unitățile de învățământ din județ.

Prin participarea la proiectul IDEATE, Inspectoratul Școlar Județean Suceava își reafirmă angajamentul pentru promovarea unei educații moderne, adaptate provocărilor actuale și conectate la tendințele europene, în care tehnologia este utilizată ca instrument pentru creșterea accesului la educație și pentru oferirea unor șanse reale de învățare fiecărui elev.