Consilierii județeni suceveni urmează să aprobe, în ședința programată pentru 29 octombrie, asocierea dintre Județul Suceava și Comuna Ilișești pentru realizarea unei investiții care vizează eficientizarea energetică, modernizarea și extinderea unei clădiri after-school, precum și amenajarea unor cabinete de medicină de familie și a unui punct pentru preluarea analizelor medicale.

Potrivit proiectului de hotărâre, Consiliul Județean Suceava ar urma să contribuie cu suma de 800.000 de lei la finanțarea obiectivului de investiții, începând cu anul 2027 și până la finalizarea lucrărilor, în limita fondurilor aprobate anual prin buget.
Valoarea totală a investiției este estimată la 1.530.962,98 lei, inclusiv TVA, din care lucrările de construcții și montaj reprezintă 1.007.351,34 lei. Diferența dintre valoarea totală și contribuția județului va fi suportată din bugetul local al Comunei Ilișești.
Clădire modernizată și servicii medicale mai accesibile
În referatul de aprobare se arată că proiectul urmărește atât eficientizarea energetică și modernizarea clădirii existente, cât și crearea unor spații adecvate pentru funcționarea cabinetelor de medicină familială și a unui laborator pentru preluarea analizelor medicale. Scopul investiției este îmbunătățirea accesului locuitorilor comunei la servicii medicale de bază.
Documentația tehnică, devizul general și indicatorii tehnico-economici ai investiției au fost deja aprobate de Consiliul Local Ilișești, iar pentru proiect a fost emis certificatul de urbanism încă din anul 2025.
Parteneriat între CJ și Primăria Ilișești
Conform contractului de asociere anexat proiectului de hotărâre, Primăria Ilișești va fi responsabilă de organizarea procedurilor de achiziție, derularea investiției și asigurarea contribuției financiare proprii. De asemenea, administrația locală va avea obligația să justifice utilizarea sumelor transferate de Consiliul Județean și să prezinte un raport final după încheierea investiției.
La rândul său, Consiliul Județean Suceava va asigura finanțarea aprobată și va putea solicita periodic informații privind stadiul fizic și financiar al lucrărilor.





