Secțiile de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, au transmis Prefecturii Suceava stadiul pregătirilor pentru sezonul rece. Pe drumurile naționale, comandamentul de iarnă este prevăzut între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027, iar pe cele județene intervenția cu prioritate vizează 893,61 kilometri încadrați la nivelurile I și II de viabilitate.

SDN Suceava administrează 321,48 kilometri și își organizează intervenția în patru baze – Fălticeni, Suceava, Ilișești și Rădăuți – plus puncte de sprijin la Siret și Vadu Moldovei. Pentru iarnă sunt prevăzute 8.001 de tone de sare și 30 de tone de clorură de calciu. La 19 octombrie, în stoc erau 912 tone de sare, 0,3 tone de clorură de calciu și 662 de tone de nisip. Pe drumurile din administrare urmează să fie montați parazăpezi pe 11.024 de metri liniari. Secția are utilaje proprii, între care două autofreze, șase autospeciale UNIMOG și două buldoexcavatoare, la care se adaugă 62 de utilaje închiriate: 13 la Fălticeni, 11 la Ilișești, 15 la Rădăuți și 23 la Suceava. Contractul de întreținere pe timp de iarnă, în baza acordului-cadru cu Royal Construct Bucovina, era în curs de încheiere la data informării, semnată de șeful de secție, inginerul Romeo Caciuț.
În zona de munte, SDN Câmpulung Moldovenesc are în grijă 264,858 kilometri. Pregătirea carosabilului a depășit programul la reparațiile izolate – 40.000 de metri pătrați realizați, față de 9.000 programați – și la colmatări, 5.624 de metri liniari față de 2.500. Din cele 273 de indicatoare de iarnă, 200 erau deja montate. Contractul subsecvent nr. 146 din 20 octombrie 2026, în valoare de 4.399.653 de lei, a fost încheiat cu asocierea Fritehnic, Royal Construct Bucovina, Calcarul Pojorâta și Sernic Sny. Intervenția se face din cinci baze – Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Broșteni, Cârlibaba și Vatra Moldoviței – și trei puncte de sprijin, la Poiana Stampei, Păltinoasa și Mestecăniș. Necesarul estimat este de 14.000 de tone de sare și 14 tone de clorură de calciu; la 23 octombrie stocul era de 1.870 de tone de sare și 4 tone de clorură de calciu. Secția dispune de 11 utilaje proprii și 36 închiriate. Serviciul permanent de informare și acțiune începe la 1 decembrie, în baza unui program comun cu IPJ Suceava. Informarea este semnată de șefa de secție, inginerul Liliana Dranca Lichi.
La drumurile județene, DJDP Suceava are asigurate serviciile prin acordul-cadru nr. 2408/1630 și contractul subsecvent nr. 2409/1631, ambele din 13 mai 2026, cu asocierea Calcarul, lider, Big Conf, Con Bucovina și Top Scav. Pe drumurile de nivel III și IV se intervine numai la solicitarea primăriilor, școlilor sau a altor instituții publice, pentru deblocarea mașinilor prinse în zăpadă ori pentru redeschiderea din primăvară. Bazele sunt la Pojorâta, Suceava, Rădăuți și Fălticeni, cu sub-baze și puncte de sprijin care acoperă, între altele, drumul spre aeroport (DJ 290A), zona Rarău, Vatra Dornei, Gura Humorului, Brodina–Ulma și culoarul Fălticeni–Dolhasca. În lucru intră 32 de autospeciale cu lamă și răspânditor, plus utilaje chemate la nevoie, alături de trei utilaje proprii ale direcției: două Unimog-uri și un buldoexcavator. Lunecușul se combate cu un amestec de nisip și sare, de regulă patru părți nisip la una de sare, raport care poate fi schimbat la polei sau gheață. Informarea, nr. 5807 din 23 octombrie 2026, este semnată de directorul general Alin Ioan Cioban.
#Deszăpezire #Suceava #CNAIR #DJDP #Iarna2026 #DrumuriNaționale #DrumuriJudețene #NewsBucovina





