Acasă Actualitate Două focare de rabie la bovine, confirmate în Vulturești și Grănicești. DSVSA...

Două focare de rabie la bovine, confirmate în Vulturești și Grănicești. DSVSA Suceava dispune vaccinări și măsuri stricte

Două focare de rabie s-au înregistrat în două gospodării din comunele Vulturești și Grănicești, boala fiind confirmată la trei bovine, la sfârșitul săptămânii trecute, în urma analizelor de laborator, iar autoritățile sanitare veterinare  sucevene au dispus măsuri specifice pentru astfel de situații.

Directorul adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, medicul veterinar Dumitru Țăran, a declarat, miercuri, pentru NewsBucovina că unul dintre focare s-a înregistrat într-o exploatație din satul Giurgești, comuna Vulturești, unde  două bovine erau pozitive la rabie, iar al doilea focar a fost declarat în localitatea Romanești din comuna Grănicești, boala fiind confirmată la o bovină dintr-o gospodărie particulară.

El a spus că declararea celor două focare de rabie s-a realizat în conformitate cu Ordinul nr. 504/22 mai 2026, fiind dispuse anchete epidemiologice efectuate de medicii veterinari din Siret și Suceava pentru stabilirea cauzelor îmbolnăvirilor, efectivele de animale afectate, gradul extinderii bolii, precum și stabilirea contacților din cele două familii, dar și a animalelor care au venit în contact cu bovinele bolnave.

Medicul veterinar Dumitru Țăran a mai spus că bovinele pozitive la rabie au fost ecarisate , iar  în cele două gospodării s-a luat decizia izolării tuturor animalelor care au intrat în contact cu bovinele bolnave și care sunt ținute sub observație pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, proprietarilor celor două exploatații zootehnice li s-a pus în vedere să nu înstrăineze animalele pentru o perioadă de trei luni, chiar dacă trec cu bine de perioada de observație clinică, așa cum prevede legislația, a menționat Țăran.

El a precizat că planul de măsuri mai prevede, printre altele, și vaccinarea antirabică de necesitate a tuturor bovinelor din localitățile Giurgești, Osoi, Valea Glodului din comuna Vulturești și din satul Bahna Arini din comuna Preutești, aflate în zona de protecție de 3 kilometri, iar în cazul în care vor fi depistate cazuri noi de rabie la animale domestice în localitatea Romanești din comuna Grănicești va fi efectuată și acolo vaccinarea antirabică de necesitate la bovinele din zona respectivă.

Directorul adjunct al DSVSA Suceava a declarat că instituția a sesizat Direcția de Sănătate Publică Suceava  și a pus la dispoziție lista tuturor persoanelor care au avut contact cu animalele confirmate cu rabie în vederea efectuării complete a schemelor de vaccinare antirabică  a acestora.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Marinela Odeh, a declarat că toate persoanele identificate ca fiind expuse au urmat schema de vaccinare antirabică recomandată. Astfel, în focarul din Giurgești, cinci persoane și medicul veterinar care a intervenit au primit ambele doze de vaccin antirabic. În cazul focarului din Romanești, trei persoane și medicul veterinar au fost, de asemenea, vaccinați complet.