Echipa feminină de fotbal CSU Suceava va întâlni formația Vulpițele Galbene Roman în Turul 3 al Cupei României. Partida este programată duminică, 29 noiembrie, de la ora 13:30, pe terenul sintetic de lângă Sala Polivalentă din Suceava.
Confruntarea aduce față în față primele două clasate din Seria 1 a Ligii a 2-a de fotbal feminin. Echipa din Roman ocupă în prezent primul loc în clasament, în timp ce CSU Suceava se află pe poziția secundă, la doar un punct distanță.

Cele două formații s-au întâlnit deja în actuala ediție de campionat, iar meciul disputat la Roman a fost câștigat de gazde cu scorul de 2-0.
Antrenorul CSU Suceava, Marcel Irimie, se așteaptă la un duel echilibrat și speră ca adversarele să trateze competiția cu maximă seriozitate.
„Pe 29 noiembrie vom întâlni din nou formația Vulpițele Galbene, adversarul nostru tradițional din Cupa României. De regulă, cei din Roman abordează această competiție cu o echipă net inferioară celei pe care o folosesc în campionat. Ne dorim ca de această dată să alinieze lotul obișnuit din Liga a 2-a, pentru a putea disputa o partidă echilibrată. Sper ca antrenorul lor să trateze cu seriozitate competiția și să avem parte de un joc frumos, așa cum a fost și confruntarea din campionat, de la Roman”, a declarat Marcel Irimie.
Până la meciul din Cupa României, formația suceveană mai are de disputat o partidă în campionat. CSU Suceava va primi vizita echipei Concordia Chiajna, duminică, 15 noiembrie, de la ora 11:00, într-un joc contând pentru etapa a 10-a a Ligii a 2-a feminine.
Partida cu Vulpițele Galbene Roman reprezintă una dintre cele mai atractive confruntări ale acestei faze a competiției, în condițiile în care se vor întâlni două dintre cele mai puternice echipe ale seriei și candidate la promovare.





