Acasă Actualitate Acțiunea Bachus 2026, în desfășurare în județul Suceava: 19 infracțiuni rutiere constatate...

Acțiunea Bachus 2026, în desfășurare în județul Suceava: 19 infracțiuni rutiere constatate în flagrant și peste 660 de sancțiuni aplicate

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava desfășoară, în perioada 11–15 noiembrie 2026, la nivel județean, Acțiunea Bachus 2026. Zilnic sunt angrenați peste 200 de polițiști, în special din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și grupele de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.

Scopul principal al acțiunii este prevenirea și combaterea infracționalității și a faptelor antisociale săvârșite pe fondul consumului de băuturi alcoolice și substanțe interzise. Polițiștii urmăresc, totodată, creșterea vizibilității în mediul stradal, securizarea acestuia și îmbunătățirea gradului de siguranță rutieră. Acțiunea vizează întregul spectru infracțional care poate fi acutizat de consumul de alcool și substanțe interzise.

Echipajele de poliție rutieră acționează zilnic pe drumurile naționale, europene, județene și comunale pentru identificarea și scoaterea din trafic a șoferilor care se urcă la volan după ce consumă alcool sau substanțe interzise. Sunt utilizate toate aparatele etilotest și drugtest, iar zilnic se acționează cu peste 60 de echipaje la nivel județean.

În perioada 11–14 noiembrie 2026 au fost constatate în flagrant 19 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 56 de permise de conducere și au fost ridicate 32 de certificate de înmatriculare. Șase șoferi au fost reținuți și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului și alte infracțiuni la regimul rutier.

Pentru asigurarea climatului de ordine publică și siguranță rutieră, în aceeași perioadă au fost aplicate 662 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 345.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 220.000 de lei. Cel mai important obiectiv realizat până în prezent este faptul că, în perioada de referință, nu s-a înregistrat niciun accident rutier grav, soldat cu persoane decedate sau rănite grav.