Intră acum și în grupul de
Zeci de copii, elevi, părinţi, dar şi cadre didactice au participat vineri seară la activităţile desfăşurate în aer liber, ce au avut loc pe platoul din faţa Palatului Administrativ din municipiu reşedinţă de judeţ, în cadrul evenimentului „Noaptea cercetătorilor”.
Vizitatorii de toate vârstele au avut putut să dezlege mistere din diferite ramuri ştiinţifice, să îşi poarte curiozitatea prin labirintul cunoaşterii, să câştige premii în cadrul concursurilor ce s-au desfăşurat pe toată durata evenimentului şi, nu în ultimul rând, să cunoască ce fac cercetătorii din comunitatea locală şi cine sunt ei.
Activităţile i-au angrenat pe copiii sucevenilor în experimente ştiinţifice (observaţii astronomice cu telescopul), jocuri de inteligenţă (scrable) etc.
Noaptea Cercetătorilor este un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, care se desfaşoară în toate ţările membre şi afiliate, cu scopul de a promova ştiinţa şi cercetătorii în rândurile publicului larg. Rezultatul dorit pe termen lung este de a atrage noua generaţie către activitatea de cercetare, încurajând o carieră în acest domeniu, de a creşte recunoaşterea publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor şi de a crea interacţiunea cu publicul larg pentru a-i putea descoperi ca fiind oameni obişnuiţi cu o meserie neobişnuită.
Evenimentul este organizat sub egida Uniunii Europene, în parteneriat cu Prefectura Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Muzeul Bucovinei, Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Societatea Ştiinţifică CYGNUS – Centru Unesco.