Rupt de beat se plimba linistit prin oras cu un cutit de aproape 30 de cm la el

Un tânăr de 33 de ani din localitatea Mitocu Dragomirnei a fost oprit la timp înainte de a face vreo prostie, de organele de ordine sucevene, aflate în timpul exerciţiului funcţiunii, pe când se plimba liniştit prin municipiul reşedinţă de judeţ, cu un cuţit la el.

Din datele obţinute de la IPJ Suceava, incidentul a fost înregistrat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 01:30, când o patrulă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist din cadrul Poliţiei municipale şi un cadru de la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Suceava, au oprit pentru legitimare pe strada Narciselor din localitate, pe tânărul cuţitar aflat în stare vădită de ebrietate.

„În timpul legitimării asupra persoanei a fost identificat un cuţit cu lungimea de 29 de cm, purtat fără drept, în împrejurări în care s-ar fi putut primejdui viaţa şi integritatea corporală ale persoanelor. Astfel, în cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural şi s-a procedat la ridicarea cuţitului de la făptuitor” ne-au comunicat sursele citate.

loading...