Intră acum și în grupul de
În ideea în care realitatea prezentată pe micul ecran diferă de cele mai multe ori de realitatea cotidiană, tema balului din acest an va fi „Viaţa bate filmul”. „Bobocii noştri vor avea posibilitatea să interpreteze, în stilul propriu, fragmente din cele mai cunoscute filme româneşti”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, prof. Monica Huţu, în calitate de organizator.
Potrivit acesteia, în concurs vor intra şase perechi, care vor trece prin cinci probe: prezentare personală, ţinuta de zi, dans, interpretarea unui personaj din filmele româneşti şi ţinuta de seară.
„Spectacolul va fi completat şi de alte momente artistice precum: pantomimă, muzică uşoară şi populară, scenete, dans (popular, ţigănesc, vals)”, a precizat Huţu.
Din motive financiare, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava nu va avea invitaţi speciali.