Opt focuri de arma, trase in apropierea frontierei pentru prinderea a trei traficanti (VIDEO)

Nu mai puţin de opt focuri de armă au fost trase miercuri seară, de poliţiştii de frontieră pentru prinderea a trei traficanţi de ţigări de contrabandă observaţi în timpul acţiunii cu ajutorul aparatelor de termoviziune.

Potrivit declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar Ilie Poroch, totul a avut loc în jurul orelor 19:40, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, judeţul Suceava, au observat în apropierea frontierei de stat un autoturism lângă care se aflau mai multe persoane care aveau asupra lor colete voluminoase.

„Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipa operativă care a procedat la interceptarea bărbaţilor. Deoarece aceştia nu s-au supus somaţiilor prin voce, încercând să fugă, poliţiştii de frontieră au executat, conform procedurilor legale, opt focuri de armă în plan vertical. În urma focurilor de avertisment, nu au existat răniţi, totodată fiind reţinute trei persoane”, ne-a declarat Ilie Poroch.

Cei trei traficanţi reţinuţi sunt din judeţul Suceava şi au vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani.

La faţa locului, au fost descoperite 14 colete, iar în autoturism încă 4, care conţineau aproape 9.000 de pachete de ţigări provenite din Ucraina şi Republica Moldova, în valoare totală de aproape 88.000 de lei.

„Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar pe numele persoanelor depistate, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat. De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor”, a mai adăugat comisar Ilie Poroch.