Fum si panica la Spitalul Municipal Radauti, in miezul zilei


Intră acum și în grupul de

Fumul care devenea tot mai gros şi umplea Secţia de Chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi a adus panica în unitatea medicală pe parcursul zilei de joi, aproape de orele 13:00, fiind solicitată de urgenţă prezenţa pompierilor.

Potrivit Compartimentului de informare publică din cadrul ISU Suceava, la faţa locului, s-au deplasat militarii de la Detaşamentul Rădăuţi care au constatat că între pereţii despărţitori ai structurii de rezistenţă ardeau mocnit deşeuri din carton, existând pericol de intoxicare cu fum şi gaze toxice.

Militarii au stins incendiul şi au ventilat zona incidentul terminându-se fără a se înregistra victime. Cauza probabilă de incendiu a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de la un dispozitiv electric de tăiat pe care l-au folosit muncitorii care au intervenit în zonă.

Un alt incendiu a fost semnalat pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, vineri dimineaţă. Aici, în jurul orelor 09:00, pe strada george Coşbuc un autoturism a fost cuprins de flăcări. Cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit electric produs din cauza unui conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Imagini de la faţa locului puteţi urmări în materialul video.


Intră acum și în grupul de