Intră acum și în grupul de
Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă al IPJ Suceava, incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de luni, aproape de orele prânzului, pe strada Mitropoliei din municipiul reşedinţă de judeţ când, şoferul microbuzului, un bărbat de 53 de ani din oraşul Liteni, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un sucevean de 42 de ani.
În urma impactului, a fost rănită grav o tânără de 34 de ani din Liteni şi ceva mai uşor o alta de 22 de ani din comuna Bosanci, judeţul Suceava, pasagere în microbuz.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.