Intră acum și în grupul de
Comunicat de presă
Sărbătorile sfârşitului de an sunt şi acum, la final de 2012, moment de bilanţ şi de planuri viitoare. Elevii claselor a XII-a pregătesc de fiecare dată un spectacol care să onoreze cadrele didactice, iar prin calitatea acestuia să-i onoreze pe ei înşişi. Momentul este aşteptat întotdeauna cu nerăbdare pentru că de fiecare dată este altfel, mai special.
Colindele elevelor din an terminal, atât de muncite, de calde şi de aproape de Dumnezeu, vocile lor tinere, străduinţa de a fi totul perfect, costumele populare şi ţinuta acestora au încântat şi în acest an colectivul de cadre didactice de la Colegiul “Alexandru cel Bun”.
Jocul caprei şi jocul babelor, prin umorul momentului, au destins puţin atmosfera încărcată de emoţie dar nu pentru foarte mult timp, pentru că grupul de colindători care îşi desfăşoară activitatea sub pregătirea prof. Maria Macovei, a făcut să ne reamintim de solemnitatea momentului, de emoţia Naşterii Domnului, de bogăţia de sentimente care încarcă sufletele de Crăciun. Elevii au primit colăcei şi mere, iar diriginţii claselor a XII-a câte un colac mare, ca în fiecare an.
Tot spectacolul a stat sub semnul distincţiei, eleganţei şi al respectului pentru tradiţie, lucruri posibile datorită organizării atente şi temeinice a prof. George Checheriţă care merită aplauzele de final.
Pe această cale, Colegiul “Alexandru cel Bun” doreşte tuturor instituţiilor de învăţământ vremuri mai bune, iar colaboratorilor, partenerilor şi colegilor din judeţ sănătate, un an plin de linişte şi de bine!
Prof. Brînduşa Luminiţa Cîmpan
Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului