Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, a ajuns înjunghiat pe patul de spital, după ce a încercat să sară în ajutorul unei femei din localitatea Liteni, judeţul Suceava.
Pe când se aflau cu toţii în curtea locuinţei acesteia, unul dintre vecinii gazdei, un bărbat de 35 de ani a pătruns în casă unde, deocamdată din motive necunoscute, a început să facă scandal.
„Observând faptul că vecinul femeii încearcă să o lovească pe gazdă cu capul, victima a intervenit, încercând să aplaneze conflictul. În acel moment, agresorul a scos un cuțit cu care l-a lovit pe bărbat în zona capului și în umărul stâng”, ne-au declarat sursele citate.
Autorul a părăsit imediat locul faptei, iar victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgență Suceava.
În momentul de faţă, poliţiştii încearcă să dea de urma agresorului, iar bărbatul înjunghiat urmează să fie examinat din punct de vedere medico legal de către Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru a se stabili consecinţele faptei şi urmările acesteia. În funcţie de rezultat va fi efectuată încadrarea juridică a faptei şi se va dispune procedural.