Intră acum și în grupul de
Doi hoţi de fier vechi au fost prinşi în flagrant luni seară, de poliţiştii suceveni, pe când descărcau de zor în curtea unui centru de colectare marfa furată cu puţin timp înainte. Potrivit IPJ Suceava, incidentul a avut loc în jurul orelor 19:30 când o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni, în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, s-a sesizat despre faptul că un autoturism taxi a intrat în curtea centrului de colectare a fierului vechi şi întrucât conducătorul autoturismului a încercat să evite întâlnirea cu patrula de poliţie, s-a procedat la legitimarea persoanelor din maşină şi la controlul acesteia.
Cele 21 role de sârmă, în valoare de aproape 20 de milioane de lei vechi, au fost ridicate pe bază de dovadă şi predate administratorului societăţii comerciale de unde au fost sustrase. Cei doi tineri s-au ales cu dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.