Sala de jocuri din localitatea Moldovita, calcata de hoti pe timpul noptii


Intră acum și în grupul de

O sală de jocuri de noroc electronice care îşi derulează activitatea pe raza localităţii Moldoviţa, judeţul Suceava, a călcată de hoţi.

jocuri electronicePotrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe parcursul nopţii de duminică spre luni, vizita spărgătorilor fiind sesizată poliţiştilor de un localnic de 55 de ani.

„În urma deplasării la fața locului a echipei operative, s-a constatat că prin forțarea ușii de acces tip termopan persoane necunoscute au pătruns în incinta societăţii, unde se aflau amplasate un număr de șase aparate de jocuri de noroc, iar din două dintre acestea au sustras suma de 2.600 lei”, ne-a declarat insp.princ. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.


Intră acum și în grupul de