Intră acum și în grupul de
Sub egida Bibliotecii Bucovinei, la Editura Vinea, București, 2012, a apărut volumul I, Geneze, din studiul intitulat Monica Lovinescu. Est-etica, semnat de scriitoarea, criticul, eseista și publicista Angela Furtună.
În 2008, după ce s-a stins la Paris, Monica Lovinescu a fost adusă în cripta marelui critic E. Lovinescu de la Cimitirul Tâmpeşti-Grădini din Fălticeni, unde repauzează pentru eternitate un întreg filon de civilizaţie românească format din mari scriitori, cărturari şi filosofi: E. Lovinescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vasile Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu, Horia Lovinescu şi alţii.
Despre carte, pe Coperta a IV-a
Profesorul Dennis Deletant de la Universitatea din Georgetown subliniază că studiul are o “valoare stilistică excepțională” și semnalează “importanța spiritului individual de responsabilitate, o responsabilitate asumată fără nicio concesie de Monica Lovinescu”.
Academician Basarab Nicolescu (Paris şi Cluj), remarcă necesitatea unei pedagogii a memoriei, pentru evitarea derapajelor totalitare cărora li s-a opus, în anii dictaturii, și Monica Lovinescu. Actualitatea ei nu a dispărut, dimpotrivă: “În exil, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca ne încălzeau sufletele, prin speranţa pe care ei o reprezentau, prin forţa redutabilă a vorbelor transmise pe calea undelor, spre o Românie care ni se părea, multora dintre noi, mai inaccesibilă decât o îndepărtată galaxie”.
“Cartea se va găsi în curând şi în librării”, informează scriitoarea Angela Furtună.