Proiectul GROW ajunge si la Biblioteca Bucovinei!


Intră acum și în grupul de

O nouă ediţie a Programului GROW (considerat cel mai bun proiect educaţional de tineret din România), organizat de către AIESEC Suceava în parteneriat cu Şcoala de Valori, este pe cale să înceapă la Biblioteca Bucovinei ,,I.G.Sbiera” din Suceava, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei, Gabriel Cărăbuş. Potrivit acestuia, proiectul se adresează elevilor de liceu din clasele IX-X şi se va desfăşura timp de 6 săptămâni, în perioada 3 februarie – 13 martie 2013, sub forma a 10 ateliere de lucru interactive.

„Într-un mediu dominat de multiculturalitate şi diversitate, participanţii îşi vor dezvolta aptitudini utile indiferent de calea aleasă după finalizarea studiilor, vor învăţa despre lucrul în echipă, managementul proiectelor, vorbitul în public şi îşi vor consolida încrederea în sine prin provocări practice”, a arătat Cărăbuş, care a precizat că în cadrul acestei ediţii a proiectului, training-urile din Suceava vor fi ţinute de către studenţi voluntari internaţionali din S.U.A. şi China.

afis_grow_BBSVGROW este singurul program inovativ de educaţie non-formală din România construit pe un curriculum de 4 ani, cu scopul de a oferi tinerilor pe toată perioada liceului un conţinut educaţional complementar activităţii lor şcolare. Principalele elemente caracteristice ale acestui program sunt internaţionalismul – programul fiind susţinut în limba engleză de studenţi internaţionali veniţi în România prin organizaţia AIESEC, abordarea pe termen lung, conţinutul educaţional îmbunătăţit continuu şi acoperirea naţională – proiectul desfăşurându-se în cele mai mari 14 oraşe din România (Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara, Arad).

Până acum, în program au participat 5.699 de elevi din 180 de licee, pregătiţi de 246 studenţi internaţionali.

„Proiectul GROW a fost desemnat în 2012 << Cel mai bun proiect de educaţie de tineret din România >> de către Parlamentul European în cadrul Galei Charlemagne. Mai multe informaţii despre proiectele Şcolii de Valori se găsesc pe site-ul oficial al organizaţiei http://www.scoaladevalori.ro/”, transmit organizatorii.

AIESEC este cea mai mare organizaţie de tineri la nivel internaţional, reunind 40.000 de membri din peste 100 de ţări şi teritorii. AIESEC reprezintă o platformă dedicată descoperirii şi explorării potenţialului de lideri al tinerilor în vederea transformării acestora în agenţi de schimbare ai lumii de mâine.

Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăţi bazate pe valori prin educaţie inovativă. „Punem sub semnul întrebării graniţele educaţiei tradiţionale şi creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informaţii de valoare, experienţe de formare a caracterului, de a interacţiona cu modele pozitive şi de a avea expunere internaţională, cu scopul de a creşte responsabilitatea personală şi controlul fiecăruia asupra alegerilor personale”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

 


Intră acum și în grupul de