Risca puscaria pentru cateva produse alimentare si cosmetice

Un tânăr de 31 de ani din localitatea Vama, judeţul Suceava, riscă să ajungă în puşcărie pentru furt calificat, după ce a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce ieşea din magazinul pe care îl spărsese.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 03:00, când lucrători din cadrul Postului de poliţie Vama l-au surprins pe tânăr în timp ce ieşea cu două sacoşe încărcate dintr-un magazin alimentar ce îşi derulează activitatea pe raza localităţii.

geam

„Din cercetări s-a stabilit că, cel în cauză a spart cu un ciocan geamul uşii principale de acces în magazin, a pătruns în interior, a răvăşit rafturile şi a sustras mai multe produse alimentare şi cosmetice a căror valoare totală se ridică la suma de circa 300 de lei”, ne-au comunicat sursele citate, adăugând că faţă de spărgător a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță după definitivarea cercetărilor urmând a se dispune procedural.