Cum se prezinta drumurile din judet dupa zapezile din aceasta iarna

Aproximativ 5,5% din totalul suprafeţei drumurilor judeţene pe care Consiliul Judeţean Suceava le administrează (1136,4 km) prezintă degradări. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Suceava, este vorba de o suprafaţă  de aproximativ  290.000 de metri pătraţi  degradări. „Precizăm că doar 75.000 de metri pătraţi din totalul de 290.000 de metri pătraţi  reprezintă degradări apărute în perioada acestei ierni. Această suprafaţă de 75.000 de metri pătraţi reprezintă drumuri cu îmbrăcăminte îmbătrânită şi nu drumuri cu îmbrăcăminte modernizată”, se arată în comunicatul CJ Suceava, în care se precizează că din cei 1136,4 km drumuri judeţene administrate de CJ Suceava, 806 km sunt asfaltaţi.

 Potrivit sursei citate, drumurile Suceava-Dolhasca, Frasin-Stulpicani-Broşteni, Şaru Dornei – Gura Haitei se numără printre cele care prezintă degradări produse pe parcursul acestei ierni. „După încheierea anotimpului rece vom avea o situaţie clară şi definitivă în ceea ce priveşte starea drumurilor judeţene”, se mai menţionează în comunicatul CJ Suceava.

drum inzapezit