Incendiu violent la o gospodarie din Baia


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit miercuri, odată cu lăsarea înturnericului, într-o gospodărie  de pe raza localităţii Baia, judeţul Suceava. Potrivit Compartimentului de informare publică din cadrul ISU Suceava, pentru stingerea flăcăilor înalte de câţiva metri au fost chemaţi în ajutor pompierii miliatri de la Detaşamentul Fălticeni. “La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta violent la depozitul de animale, bucătăria de vară şi la acoperişul casei de locuit”, ne-au comunicat sursele citate.

În ciuda intervenţiei prompte a militarilor, până să fie stinse, flăcările au transformat în scrum grajdul gospodăriei şi bucătăria de vară pe o suprafaţă totală de aproximativ 130 mp, acoperişul casei pe o suprafaţă de 90 mp, 2500 kg de furaje şi 1 tonă de lemn de foc.

Pompierii au salvat din calea flăcărilor o casă de locuit, aproape 30 de capre, 25 de păsări, aparatură electrocasnică şi elemente de mobilier. Cauza probabilă de incendiu a fost scurtcircuit electric produs din cauza unui conductor electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.


Intră acum și în grupul de