Intră acum și în grupul de
Municipiile Suceava şi Botoşani vor să înfiinţeze o zonă de dezvoltare policentrică în vederea promovării de proiecte comune cu finanţare europeană începând cu 2014. Anunţul a fost făcut, miercuri, de primarul Ion Lungu, potrivit căruia iniţiativa a aparţinut primarului municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, cu care s-a întâlnit săptămâna trecută şi cu care a stabilit să facă demersurile necesare pentru constituirea zonei de dezvoltare policentrică Suceava-Botoşani.
Edilul-şef sucevean a spus că protocolul de înfiinţare a zonei de dezvoltare policentrică Suceava-Botoşani va putea promova proiecte comune cu finanţare europeană începând cu exerciţiul financiar 2014-2020.
El a arătat că obiectivul acestui sistem policentric este de a dezvolta zona pentru diminuarea discrepanţelor în dezvoltarea urbană precum şi pentru consolidarea şi dezvoltarea competitivităţii urbane.
Lungu a menţionat că o asemenea zonă policentrică respectă condiţiile de înfiinţare în condiţiile în care municipiul Suceava este pol de dezvoltare urbană şi a dezvoltat şi o structură metropolitană.
Primarul Sucevei a mai declarat că zona metropolitană Suceava va avea 11 membri după ce alte trei comune, Siminicea, Vereşti şi Stroieşti au adoptat hotărâri de aderare şi a menţionat că alte comune din apropierea municipiului şi-au exprimat intenţia de a adera, dar că vor trebui să adopte hotărâri de consiliu local în acest sens.
Colegiul director al Zonei metropolitane Suceava se va întruni săptămâna viitoare pentru a adopta bugetul pentru acest an şi va stabili proiectele prioritare.
Intră acum și în grupul de