Mieii de Paste se vand mai scump decat anul trecut, la Suceava

miei 2012Prima zi din „Săptămâna Patimilor”, luni, 29 aprilie, i-a adus în Piaţa Agroalimentară Centrală din Suceava pe comercianţii de sezon, care vând miei la preţul de 25 lei/kg.

Deşi sosiţi de la primele ore ale dimineţii în hala de la „Piaţa Mare”, comercianţii nu au reuşit să vândă cantitatea de carne propusă, din cauza preţului piperat.

Zeci de suceveni au călcat pragul halei de miei, însă mulţi au făcut cale întoarsă, unii comentând preţul excesiv al cărnii, alţii încercând să negocieze preţul final.

„Sincer am fost descumpănit când am aflat că trebuie să dau 25 lei/kg de carne de miel, dar am negociat aşa cum am ştiut eu mai bine, iar acum plec acasă cu un miel de 12 kg, pe care am dat doar 240 lei. Practic am plătit suma de 20 lei/kg. A meritat efortul, deoarece la noi în casă, mielul este nelipsit de pe masa de Paşte”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Dan V.

Mieii expuşi la vânzare au între 7  şi 12 kilograme, în funcţie de preferinţele clientului. Astfel, pentru un miel de 7 kilograme sucevenii vor fi nevoiţi să scoată din buzunare suma de 175 lei, iar pentru un miel de 12 kilograme vor plăti 300 lei.

“Azi am venit la piaţă cu patru miei. Doi dintre aceştia i-am dat în primele două ore, destul de greu ce-i drept. Oamenii vin în uşa hălii, întreabă preţul şi fac cale întoarsă, cu speranţa că vor primi o reducere mai mare de preţ dacă revin spre sfârşitul săptămânii. Personal fac o reducere de 1, maxim 2 lei/kg”, a spus Viorica C., comerciant din Burdujeni.

În „Piaţa Mare” mielul nu se vinde pe bucăţi, ci numai întreg, cu tot cu măruntaie. Acestea sunt  folosite de gospodine pentru prepararea tradiţionalului drob.

Reamintim că în 2012, înainte de Paşte, în pieţele sucevene, mieii se vindeau cu 18-20 lei/kg.