Pastorala la Invierea Domnului

IPS Pimen

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși,

Acum, când „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice”, este cu totul firesc să trăim cea mai mare bucurie duhovnicească. Mântuitorul, prin Învierea Sa,„ne-a trecut din moarte la viață și de pe pământ la cer”, călcând moartea cu moartea Sa pe Cruce. Acestea sunt cuvintele pe care le auzim atât de des la slujba acestei mari sărbători, numită și „sărbătoarea sărbătorilor”, când tot creștinul se bucură, și cel ce a postit și cel ce nu a postit, și cei ce s-au înfrânat și cei leneși, așa după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul său de Sfintele Paști.

„Bucurați-vă!”, este cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit Domnul nostru Iisus Hristos după slăvita Sa Înviere către femeile mironosițe, care veniseră la mormânt cu miresmele cuvenite. După ce au cuprins picioarele Mântuitorului și s-au închinat Lui (Matei 28, 9), au alergat cu bucurie mare să vestească pe Sfinții Apostoli.

Când Sfinții Apostoli au văzut pe Mântuitorul întâia oară după Înviere,    s-au bucurat atât de mult, încât parcă nu le venea să creadă, după cum spune Sfântul Evanghelist Luca (24, 41). După ce Mântuitorul li S-a arătat viu, prin multe semne doveditoare și li S-a făcut văzut în răstimp de 40 de zile, vorbind despre cele ale Împărăției lui Dumnezeu (Fapte 1, 3), Sfinții Apostoli  s-au încredințat pe deplin de Înviere.

 Cu bucuria Învierii în inimi, Sfinții Apostoli s-au înfățișat credincioșilor (oamenilor) nu numai ca vestitori ai Evangheliei, ci mai ales ca martori ai Învierii.

 Stăpâniți de bucuria Învierii, oamenii, care au primit cuvântul Evangheliei, au trăit și au mărturisit  cu prețul vieții lor adevărul acestui fapt dumnezeiesc înaintea păgânilor care îi ademeneau în multe feluri pentru a se lepăda de credința creștină. Sângele martirilor a fost sămânța creștinilor, scrie Tertulian în cartea sa numită Apologeticum. De aceea, Biserica a rânduit ca în piciorul Sfintei Mese a Prestolului din Sfântul Altar al bisericii să se pună o părticică din moaștele unui sfânt mucenic. Biserica, trupul tainic al lui Hristos, este temeluită pe credința că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui viu, cum a mărturisit Sfântul Apostol Petru, în numele Apostolilor, în fața Mântuitorului (Matei 16, 16). De aceea, după cum ne-a încredințat Mântuitorul, porțile iadului nu vor birui Biserica Fiului lui Dumnezeu. La temelia ei, Biserica dreptmăritorilor creștini are credința, jertfa și sângele mucenicilor.

Bucuria Învierii a venit prin Cruce, așa cum auzim în cântarea Bisericii noastre la slujba Învierii în zilele sărbătorii Sfintelor Paști și în ziua Duminicii: Crucea, adică Patimile, Răstignirea și Moartea Mântuitorului pe cruce. Deci înainte de Înviere, a fost Crucea, Patimile, iar după Patimi și Cruce, după durere, întristare, vine Învierea, bucuria Învierii, cum a spus Mântuitorul Sfinților Apostoli înainte de Patimile și Răstignirea Sa: „Puțin și nu Mă veți vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea… Amin, amin zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface întru bucurie… Acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi ” (Ioan 16, 19 – 22).

Toți creștinii de-a lungul celor douăzeci de veacuri de creștinism, care s-au nevoit duhovnicește mărturisind pe Mântuitorul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu prin cuvântul Evangheliei și viață de sfințenie îndurând necazuri, încercări, au trăit și trăiesc astăzi bucuria Învierii, încredințați fiind pe deplin și de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Dreptmăritori creștini,

Avem în minte și în inimă faptul că bucuria Învierii a fost împletită de-a lungul veacurilor creștinătății cu durerea izvorâtă din persecuțiile îndurate de creștini în primele veacuri. Avem, de asemenea, în minte și în inimă fapta creștinească a Sfântului împărat Constantin cel Mare care,  în anul 313, acum 1700 de ani, a decretat încetarea persecuțiilor și a garantat libertatea creștinilor de a-și mărturisi credința în public. În această hotărâre sfântă a împăratului Constantin cel Mare trebuie să vedem, să înțelegem purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de Biserica Sa, față de creștinii trăitori și mărturisitori ai credinței una și nedespărțită. Înțelegem că într-adevăr  porțile iadului, răutatea oamenilor înstrăinați de Dumnezeu sau potrivnici față de Dumnezeu și poruncile Lui, nu pot birui Biserica lui Hristos (Matei 16, 18) și nici pe creștinii care sunt „templul” lui Dumnezeu, în care El locuiește (II Corinteni 6, 16).

De aceea Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat hotărârea ca să sărbătorim anul acesta în mod deosebit pe împăratul Constantin cel Mare,  publicând în presa noastră bisericească istoria, patimile și biruința Bisericii, a creștinilor stăpâniți permanent de bucuria și neclintita nădejde a Învierii, după cum mărturisim în Simbolul credinței sau Crezul nostru creștin ortodox: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”.

Cu această neclintită  credință și nădejde, noi, cei de astăzi, suntem datori înaintea lui Dumnezeu să ne străduim neîncetat să păstrăm dreapta credință, să trăim în duhul dragostei creștine, așa cum au trăit primii creștini, încât și păgânii chinuitori se minunau spunând: „Iată cum creștinii se iubesc unii pe alții și cât de pregătiți sunt să moară unii pentru alții”.

Să ajutăm pe frații prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos aflați în lipsuri și necazuri, să-i ajutăm cu toată dărnicia știind că „Dumnezeu iubește pe dătătorul de bună voie” (II Corinteni 9, 7).

Rog pe Bunul Dumnezeu  ca la sărbătoarea Sfintelor Paști să vă dăruiască sănătate, pace, liniște în suflet și bucuria mântuirii.

Hristos a înviat!

 

†  P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR