Sute de elevi suceveni proveniţi de la diferite unităţi de învăţământ din municipiu au participat joi, 16 mai 2013, la un marş împotriva accidentelor rutiere, a consumului de alcool la volan, a traversărilor neregulamentare, împotriva drogurilor, tutunului şi violenţei în şcoli, organizat în cadrul „Săptămânii Naţionale a Voluntariatului”.
Marşul s-a desfăşurat pe traseul: Esplanada Casei de Cultură – Prefectură – Biblioteca Bucovinei – Hotel Bucovina – Primărie – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava – Spitalul Judeţean şi retur în zona Biblioteca Bucovinei – Parchet, acolo unde a fost simulat un accident rutier.
„La simulare au participat maşini de descarcerare şi ambulanţa, maşini de stingere a incendiilor, Crucea Roşie, pentru a limita efectele accidentului rutier şi pentru a oferi elevilor participanţi la marş, dar şi populaţiei, măsurile de prim ajutor ce se impun la un astfel de eveniment”, a declarat Constantin Alecsa, preşedintele Asociaţia „ALECS GROUP” Suceava.
Acţiunea de joi a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor şi prevenirii accidentelor rutiere, a consumului de alcool la volan, a traversărilor neregulamentare, a consumului de droguri, plante etnobotanice, tutun şi a violenţei în şcolile sucevene.
Intră acum și în grupul de





