Autoturism confiscat in P.T.F. Siret pentru trafic cu tigari

tigari

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali  din cadrul P.T.F. Siret au descoperit  în autoturismul unui sucevean, aproximativ 900  pachete de ţigări ce erau ascunse  în consola centrală a schimbătorului de viteze, în semiaripile spate şi sub triplele maşinii.

Potrivit comisarului şef de poliţie Ilie Poroch-Seriţan, în  seara zilei de marţi, la P.T.F. Siret din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca „ Ford Mondeo”,  un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în municipiul Suceava.

 “După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat  un control amănunţit asupra persoanei  şi  mijlocului de transport, ocazie cu care  au fost descoperite  ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal,  în  consola centrală a schimbătorului de viteze, în semiaripile  spate şi sub triplele maşinii, 876  pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în  valoare de 1.069 lei  au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei. Totodată autoturismul marca „Ford Mondeo” estimat la 14.350 lei a fost  ridicat în vederea confiscării de către lucrătorii vamali”, precizează Ilie Poroch-Seriţan.