Primaria Suceava nu mai accepta vopsirea blocurilor in toate culorile (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conducerea administraţiei publice locale sucevene pare hotărâtă să pună capăt acţiunii de zugrăvire a blocurilor de pe raza municipiului reşedinţă de judeţ în toate culorile posibile.

În cadrul unei întâlniri cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari din Suceava, viceprimarul oraşului, Ovidiu Doroftei, a solicitat ca odată cu începerea sezonului de construcţii orice lucrare efectuată la suprfaţa unui bloc să fie atent monitorizată şi să nu se mai permită vopsirea imobilelor în mai multe culori.

În acelaşi timp conducerea municipalităţii a solicitat preşedinţilor de asociaţie să se încerce păstrarea unei singure culori şi nu alternanţa.

“Acolo unde se efectuează lucrări de reabilitare termică la blocuri vă rog să aveţi în vedere că trebuie îndeplinite anumite condiţii şi mai ales mă refer la ce rămâne după ce se execută aceste lucrări. Sub nici o formă nu trebuie ca blocul să arate ca o zebră sau ca o tablă de şah” a declarat Ovidiu Doroftei.

Află din materialul video ce le-a transmis conducerea Primăriei Suceava preşedinţilor asociaţiilor de proprietari.


Intră acum și în grupul de