A fost lansat proiectul prin care tinerii suceveni vor fi instruiti sa promoveze obiectivele turistice locale in mediul online


Intră acum și în grupul de

biblioteca

Elevi şi reprezentanţi ai bibliotecilor din Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, alături de partenerii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, s-au reunit miercuri, la Biblioteca Bucovinei, la conferinţa de lansare a proiectului Descoperă Suceava prin QR code.

Aplicaţia este finanţată de către International Research & Exchanges Board (IREX), Biblioteca Bucovinei fiind câştigătoare a Concursului ,,Idei de 15.000 + lei” din cadrul programului BIBLIONET, ce are o valoare de 16.900 RON.

Proiectul îşi propune crearea şi instruirea unor grupuri de lucru în cadrul bibliotecilor partenere, constituite din câte 10-16 adolescenţi şi tineri/bibliotecă cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, pentru a promova în mediul online informaţiile despre obiectivele turistice şi culturale locale.

Scopul general al proiectului este promovarea obiectivelor culturale şi turistice în mediul online.

biblioteca

Obiectivele urmărite prin implementarea acestui proiect se referă la: dezvoltarea capacităţii operaţionale a bibliotecii judeţene de a coordona proiecte implementate în colaborare cu bibliotecile locale din judeţ; creşterearea gradului de implicare a tinerilor în proiectele bibliotecilor; dezvoltarea platformei online www.istorielocala.ro prin postare de materiale ce descriu obiective locale de interes cultural şi turistic; promovarea în mediul online a informaţiilor privind obiectivele cultural-turistice prin amplasarea de plăcuţe QR code.

Prin participarea la activităţile din cadrul proiectului, adolescenţii şi tinerii vor dezvolta noi competenţe în dezvoltarea personală, educaţională şi profesională. Ei vor beneficia, gratuit, de formare specifică din partea partenerilor – instituţii specializate în domeniu (DJCPN şi CNIPT).

Dezvoltarea de conţinut a platformei www.istorielocala.ro se va realiza prin colectarea şi încărcarea materialelor ce se referă la istoria locală a obiectivelor cultural turistice, de către fiecare grup de lucru din bibliotecile publice partenere.

Codurile QR ce vor fi amplasate la obiectivele turistice şi culturale identificate în comunitatea respectivă de către fiecare grup de lucru vor fi un instrument prin intermediul căruia consumatorii (turiştii) îşi vor îmbogăţi experienţa interacţiunii cu noi informaţii, făcând trecerea de la mediul offline, la cel online.

Datorită dezvoltării rapide a tehnologiei şi a facilităţilor oferite de telefoanele mobile, acestea au devenit instrumente aproape indispensabile în viaţa de zi cu zi. Pe lângă serviciile clasice de telefonie, acestea permit utilizatorilor accesarea şi folosirea unui conţinut digital foarte variat: text, foto, video, reţele sociale, jocuri, mms, servicii de plată online etc. Alături de canalele obişnuite de comunicare, codurile QR pot deveni un mijloc foarte eficient şi creativ de promovare şi informare, o abordare inovatoare pentru a ajuta turişii să se bucure de vizita lor fără a avea nevoie de semne sau pliante.

Efortul comun al bibliotecilor şi al instituţiilor partenere vine ca răspuns la nevoia comunităţii de a face mai cunoscut potenţialul turistic şi cultural al judeţului Suceava.

Lacramioara Cocuz

„Ne-am propus să alcătuim câte un grup de lucru format din 10-16 persoane maxim, ce vor lucra timp de două luni şi jumătate, la crearea acelor materiale ce vor descrie obiectivele turistice din zonă. Elevii care se vor implica în proiect trebuie să fie prezenţi la bibliotecă, cel puţin două ore pe săptămână pentru a realiza un material de prezentare a unui astfel de obiectiv. După realizarea materialelor, acestea vor fi postate pe platforma istorielocala.ro. În urma postării fiecărui articol, se va genera un QR code ce va fi amplasat pe nişte plăcuţe care vor fi montate la obiectivele turistice. Pentru a accesa informaţia, turistul trebuie să deţină un smartphone, o tabletă sau un iPhone cu aplicaţia android deja instalată, cu ajutorul căreia să scaneze OR CODE-ul ce îi va oferi informaţiile dorite”, a explicat Lăcrămioara Cocuz, coordonatorul proiectului.

Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu a declarat: „Acest proiect va spori succesul. Suntem în mileniul III, ştim care este importanţa spaţiului virtual pentru transmiterea şi receptarea informaţiilor, dar şi că energia creatoare a tinerilor este fantastică şi se manifestă îndeosebi în acest spaţiu. Din acest motiv consider că proiectul va avea rezultate uimitoare de care vom beneficia cu toţii”.

Tinerii care doresc să îşi aducă contribuţia în cadrul acestui proiect, se pot înscrie la sediile bibliotecilor menţionate, sau la adresa de e-mail [email protected], până în data de 28 iunie 2013.


Intră acum și în grupul de