Vezi aici cum explica Ministrul Educatiei cresterea ratei de promovabilitate la BAC 2013!


Intră acum și în grupul de

Remus PricopieMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat luni, în timpul unei conferinţe de presă, care sunt cauzele care au dus la o creştere record în ultimii trei ani, a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, la nivel naţional.

Acesta a declarat că rezultatele mai bune după prima sesiune de BAC 2013 se datorează faptului că subiectele au fost diferenţiate, iar anul acesta au fost mai puţini elevi în sala de examen. „Trebuie să analizăm nu doar datele globale, ci şi datele de la fiecare tip de program, fiecare filieră în parte. La o primă vedere, putem spune că avem această creştere pe de o parte pentru că subiectele au fost diferenţiate, pe de altă parte avem mai puţini înscrişi la examenul de bacalaureat faţă de anul trecut ”, a explicat ministrul.

Deopotrivă, el a remarcat că în continuare există diferenţe mari între rural şi urban, în ideea în care la rural, promovabilitatea este mult mai mare decât la urban. „În continuare rata de promovare la liceele tehnologice este mare. Trebuie luate măsuri ferme pentru a  descuraja frauda”, a transmis Remus Pricopie.

Reamintim că, rata de promovare la nivel naţional este de 55,65%, iar la nivelul judeţului Suceava este de 64,48%.


Intră acum și în grupul de