Autoturism inmatriculat in Germania, furat de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată, duminică dimineaţă, de un localnic de 42 ani, cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică persoane necunoscute i-au  sustras autoturismul ce se afla parcat pe b-dul George Enescu  din localitate.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în interiorul autoturismului se aflau actele maşinii, aceasta fiind înmatriculată pe numele reclamantului în Germania.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului. S-au dispus măsuri de căutare și identificare a autoturismului sustras”, precizează sursa citată.