Dascalii suceveni au depus aproape 130 de contestatii la titularizare


Intră acum și în grupul de

examen scrisNemulțumiți de rezultatele obținute în urma susținerii examenului de ocupare a posturilor didactice care a avut loc în data de 30 iulie 2013, dascălii suceveni au depus un număr de 128 de contestații.

Potrivit insp. șc. gen. adj. din cadrul ISJ Suceava, prof. Cristina Teodorovici, cele mai multe contestații au fost depuse de educatori și învățători. De asemenea, cele mai contestate rezultate au fost cele de la educație fizică și sport și limba și literatură română.

Reamintim că la examenul de titularizare din această vară, înainte de contestații, s-au obținut doar două note de 10.

De asemenea, la nivelul județului Suceava au existat 779 de lucrări trimise către evaluare, 8 dintre acestea fiind anulate conform art. 79 alineat 1 din O.M. 6239/2012. „Din cele 771 de lucrări, 3 au fost evaluate cu nota 9,90 la limba şi literatura română, educaţie muzicală şi psihopedagogie specială. De asemenea, 333 de lucrări au fost evaluate cu note peste 7 (43,19%), 265 de lucrări au fost evaluate cu note între 5,00 și 6,99 (34,37%), iar 173 de lucrări au fost evaluate sub 5,00 (22,43%)”, a transmis Teodorovici.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 8 august 2013.

Pe 9 august va avea loc, în ședință publică, etapa I de repartizare  a candidatilor pe posturile vacante cu o viabilitate mai mare de 4 ani, pentru o perioada nedeterminată (133 de posturi).


Intră acum și în grupul de