Senatorul Flutur acuza slaba calitate a lucrarilor executate prin SAPARD


Intră acum și în grupul de

El a spus intr-o conferinta de presa, ca are indoieli privind calitatea lucrarilor de executie pentru modernizarea unor drumuri comunale prin SAPARD, aratind ca in comuna Galanesti nu au fot realizate santuri pe marginea caii de acces, iar la Siminicea, a fost sesizata Inspectia in Constructii, din cauza slabei calitati a lucrarilor. De asemenea, viceliderul liberal si-a exprimat surprinderea ca cei doi directori din Consiliul Judetean Suceava, Niculai Dobrea Climec si Radu Veleanu, care au fost gasiti in conflict de interese privind derularea Programului SAPARD, au fost dusi la mai bine. „Cei doi directori care au facut de ris judetul Suceava au fost detasati la mai bine, iar o astfel de sanctiune este foarte interesanta. Domnul Dobrea Climec a fost detasat la Regia de Drumuri, iar domnul Veleanu la serviciul judetean Eco-Term-Gaz care va gestiona fonduri de peste doua sute de milioane de euro pentru proiectul de reabilitare a utilitatilor din judet”, a spus Flutur. Radu Veleanu si Niculai Dobrea Climec au ajuns la noile slujbe, dupa ce presedintele Consiliului Judetean, Gavril Mirza, i-a inlaturat din aparatul propriu al institutiei. Mai multe anchete executate de organisme de control de la nivel central au scos in evidenta faptul ca Niculai Dobrea Climec si Radu Veleanu s-au aflat in conflict de interese prin faptul ca au verificat 16 proiecte SAPARD intocmite de firmele sotiilor lor. Corpul de Control al premierului a comunicat ca cei doi vor fi dati pe mina Oficiului de Lupta Antifrauda al Comisiei Europene si a Parchetului National Anticoruptie. Si asta, dupa ce s-a stabilit ca Dobrea Climec a intrat in conflict de interese, deoarece a verificat 14 proiecte SAPARD, in valoare de 235 000 de euro, intocmite de firma „DIAFARM”, a sotiei sale, in timp ce Veleanu s-a aflat in aceeasi situatie, pentru ca a fost verificatorul a trei proiecte SAPARD, in valoare de 70 de mii de euro, intocmite de firma „SAROM”, a sotiei lui. Corpul de Control al premierului a concluzionat ca pentru ceea ce au facut, verificatorii Dobrea Climec si Veleanu au primit sau urmau sa primeasca 22 700 de euro si respectiv 1 380 de euro. In judetul Suceava, 58 de consilii locale au depus cereri de finantare pentru proiecte de reabilitare a infrastructurii prin programul SAPARD, in valoare totala de 46,6 milioane de euro, din care pentru 37 au fost semnate deja contractele de finantare, iar pentru 24 a fost organizata licitatia pentru desemnarea constructorului.


Intră acum și în grupul de