Muzeul Bucovinei a acordat premii in valoare de 1.500 lei pentru cei mai talentati elevi suceveni


Intră acum și în grupul de

pensula picturaÎn urma vernisării expoziției – concurs Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare, Muzeul Bucovinei a oferit premii în valoare de 1.500 lei celor mai talentați copii care au participat în timpul verii la „Atelierele de Pictură” organizate în cadrul proiectului anterior amintit.

Potrivit organizatorilor, din cele 92 de lucrări expuse, au fost premiate 12, ale următorilor concurenți: Vanesa Stan, Premiul I, Oana Zalischi, Premiul II, Alexandru Nechita, Premiul III, Ştefana Meşteriuc, Mențiune, Crina Vrînceanu, Mențiune, elevi ai Colegiului  de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, Anca Schipor, Mențiune, Colegiul „Dimitrie Cantemir”, Ioana Rusu – Sadovei, Premiul I, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, Elena Gâză, Premiul II, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, Ştefana Vida, Premiul III, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Cristian Costandache, Mențiune, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, Andra Asimionesei, Mențiune, Şcoala “Ion Creangă” și Gabriel Roman, Mențiune, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”.

Premiul I a fost în valoare de 300 lei, premiul II în valoare de 200 lei, premiul III în valoare de 100 lei, iar menţiunile au valorat  câte 50 de lei fiecare.

„Expoziţia realizată în cadrul acestui proiect de pedagogie muzeală va fi itinerată pe parcursul întregului an şcolar în şcolile din municipiul Suceava. Proiectul nostru va readuce în memoria tinerilor artişti participanţi şi a iubitorilor de artă suceveni cinci artişti bucovineni de seamă, care au marcat istoria artei plastice din Bucovina, respectiv Epaminonda Bucevschi, George Lövendal, Dimitrie Loghin, Elena Greculesi şi Dimitrie Gavrilean”, au transmis organizatorii.


Intră acum și în grupul de