Capace de canal, furate de pe soseaua de centura a Sucevei


Intră acum și în grupul de

Trei tineri au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă patru capace de canal de pe şantierul şoselei de centură a municipiului Suceava.

Potrivit Compartimentui Informare şi Relaţii Publice  din cadrul IJJ Suceava, doi jandarmi aflaţi în timpul liber au observat, miercuri, în jurul orei 17.00, pe podul rutier aflat în construcţie peste râul Suceava, un atelaj hipo şi trei bărbaţi. Unul din aceştia tocmai demontase, folosindu-se de o rangă, un capac de la reţeaua de canalizare a podului şi se pregătea să îl încarce în atelaj. Văzând că de pod se apropie cei doi jandarmi, persoanele în cauză au abandonat activitatea şi au fugit spre localitatea Şcheia. Au revenit după scurt timp pe altă cale de acces către pod pentru a recupera capacul de canalizare, moment în care au fost opriţi de cei doi jandarmi, care şi-au declinat calitatea şi le-au solicitat să prezinte motivul prezenţei în zonă.

Între timp, la faţa locului s-a prezentat un echipaj al Detaşamentului de Intervenţie al Jandarmeriei Suceava, care a efectuat verificări în acest caz. În urma acestora, s-a constatat că persoanele în cauză sunt C. Trandafir, de 18 ani, din Mitocu Dragomirnei, R.A., de 17 ani şi C. Vasile, de 18 ani, ambii din comuna Şcheia. Bărbaţii s-au deplasat în ziua respectivă pe şantierul şoselei de centură a municipiului Suceava, cu intenţia de a sustrage materiale feroase pe care să le valorifice ulterior la un centru de colectare. Cu toate că accesul pe podul rutier peste râul Suceava este restricţionat pentru vehicule, cei trei au trecut peste obstacolele din beton ridicând în mâini atelajul hipo şi s-au deplasat spre partea mediană a podului. Aici, au desprins din asfalt sau au distrus ramele de prindere a 4 capace de canalizare, au spart în mai multe bucăţi capacele şi le-au încărcat în atelajul hipo. Au intenţionat să sustragă şi alte capace, însă, observând că de pod se apropie două persoane, au fugit spre localitatea Şcheia. Au revenit în zonă după un timp, moment în care au fost opriţi de jandarmi.

Produsele sustrase, cântărind aproximativ 65 de kilograme, au fost restituite societăţii comerciale care execută lucrările de construcţie, reprezentanţii acesteia evaluând prejudiciul la suma de 2000 lei şi declarând că se vor constitui parte civilă. De asemenea, au fost întocmite actele constatatoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.


Intră acum și în grupul de