Moldoveanca prinsa cu o viza Schengen falsa la Vama Siret




O femeie în vârstă de 57 de ani, din Republica Moldova, s-a prezentat, miercuri, în PTF Siret, pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un microbuz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar şef Ilie Poroch Seriţan, la controlul efectuat de poliţiştii de frontieră, femeia a prezentat paşaportul personal în care avea aplicată o viza Schengen, în timpul verificărilor constatându-se că viza prezintă urme de falsificare, elementele de siguranţă nefiind cele specifice. În urma cercetărilor s-a constatat că viza respectivă este un fals total.

Femeia este cercetată  pentru “tentativă la intrarea în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat,  uz de fals şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale”.

loading...