Ce a declarat un judector CCR la Suceava cu privire la legea cainilor fara stapan

conferinta judecatori CCR

Legea privind gestionarea câinilor nu presupune eutanasierea în masă, a declarat vineri, judecătorul Curţii Constituţionale a României (CCR), Mircea Ştefan Minea, în cadrul unei întâlniri cu studenţii jurişti ai Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava. Răspunzând unei întrebări legate de legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, judecătorul CCR a spus că în acest domeniu a existat o ordonanţă de urgenţă din anul 2001 care a fost modificată în anul 2011, iar acea lege a fost constatată ca neconstituţională şi retrimisă spre Parlament pentru că avea un text nepredictibil şi chiar confuz.

Minea a arătat că în textul respectivei legi considerată neconstituţională şi care prevedea la rândul său măsura eutanasierii, se stabilea că în cazul câinilor fără stăpân, bătrâni, bolnavi sau în alte situaţii, aceştia vor putea fi duşi în adăposturi, redaţi foştilor proprietari, adoptaţi, eutanasiaţi sau o combinare a acestor măsuri.  „Îl eutanasiezi şi îl redai apoi în teritoriu”, a spus judecătorul CCR, care a precizat că în principal pentru acest text confuz legea a fost retrimisă în Parlament.

El a menţionat că Parlamentul a pus de acord legea şi a reglementat de o manieră corectă gestionarea care are ca finalitate, în anumite cazuri, eutanasierea câinilor.  Minea a spus că prin noul text al legii se prevede un regim etapizat, apreciat corect de Curtea Constituţională, pentru că mai întâi câinii sunt identificaţi, înregistraţi, adunaţi în adăposturi, supuşi unor examinări medicale, iar în şapte zile pot fi revendicaţi şi după alte şapte zile pot fi adoptaţi.  „După ce trec 14 zile se începe eliminarea lor, dar iarăşi într-o ordine pe care Curtea a găsit-o corespunzătoare. Mai întâi câinii bolnavi incurabili, câinii care se dovedesc foarte violenţi (…). Eliminarea aceasta se face treptat şi individual, după ce fiecare câine este examinat medical, oferit din nou spre adopţie”, a spus judecătorul CCR.

El a apreciat că iubitorii de animale care au manifestat în faţa sediului CCR au susţinut că această lege are ca efect eutanasierea în masă a câinilor în condiţiile în care legea prevede o etapizare, iar eutanasierea se face individual cu avizul unui medic veterinar şi cu prezenţa unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. „Legea corespunde interesului unei situaţii devenite anormale”, a spus Minea făcând referire în special la situaţia care se înregistrează în Capitală.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 25 septembrie, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân, după ce Curtea Constituţională a decis că textul legislativ este constituţional.

 Legea, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

loading...