Liberalii mai spera ca pot impiedica PSD sa cistige Consiliul Judetean Suceava

Vicepresedintele PNL, senatorul Gheorghe Flutur, care si-a anuntat initial intentia de a candida la functia de presedinte al Consiliului Judetean Suceava, a declarat miercuri ca inca „totul se joaca”, fara insa sa dea alte detalii. „Am convenit sa gasim o solutie pentru a trimite PSD in opozitie. Am si gasit-o, dar, din pacate, la interval de citeva ore, reprezentantul PUR de la Suceava a fost ingenuncheat de PSD, incercind sa prelungeasca epoca Mirza inca patru ani”, a spus Flutur.

El a subliniat ca in alegerile locale de duminica, PNL a obtinut, in judetul Suceava, un scor de sapte ori mai mare decit in urma cu patru ani (24,01% fata de 3,8% in 2000), si ca, la orase, scorul obtinut de liberali la alegerea CJ Suceava a fost peste PSD.

„Totul se joaca si continuam negocierile pentru trimiterea PSD in opozitie”, a mai spus Gheorghe Flutur. PSD a obtinut in urma votului de duminica 17 mandate de consilier judetean din 37 posibile, iar PUR 3 mandate. Impreuna fac majoritatea necesara pastrarii functiei de presedinte al Consiliului Judetean in ograda PSD. PUR il va sustine pe liderul PSD Suceava, Gavril Mirza, sa recistige al treilea mandat in fruntea administratiei judetene, in contul unui post de vicepresedinte al Consiliului Judetean care a fost negociat pentru liderul PUR Suceava, Constantin Gheorghe. Conform intelegerii , PSD va avea sprijinul PUR pentru a cistiga si cealalta functie de vicepresedinte al Consiliului Judetean.