Voi da sucevenilor o alta imagine a alesului local


Intră acum și în grupul de

Reporter- Domnule Simeria, candidati pe listele PUR pentru o functie de consilier judetean de aceea va rog sa va prezentati electoratului sucevean.

Petrica Simeria-Am 48 de ani, m-am nascut in comuna Slatina, sunt casatorit cu Carmen- Maria din anul 1979 si am trei copii. Am absolvit Liceul teoretic nr. 2 din Falticeni, o scoala postliceala de informatica, iar in prezent sint student in anul trei la Facultatea de administratie publica din cadrul Universitatii „Stefan cel Mare”. Am lucrat de-a lungul timpului ca invatator suplinitor in comuna natala, ca operator calculator la Centrul de Calcul si Universitatea „Stefan cel Mare”, am activat o perioada si la BNR, iar in prezent sunt inspector la firma de asigurari Allianz Tiriac. Am participat activ la Revolutie impreuna cu o parte din colegii de la universitate si cu studentii si am fost ales ulterior lider de sindicat al personalului tesa- auxiliar din cadrul universitatii. M-am numarat printre cei care au contribuit la schimbarea numelui ziarului „Zori Noi” in „Crai Nou”. In politica am intrat in 1998 la ApR unde o perioada am detinut functia de sef de cabinet al deputatului Mugurel Vintila, iar la PUR activez din februarie 2000, in prezent fiind presedintele organizatiei municipale Suceava a partidului.

R-De ce credeti ca lumea ar trebui sa va voteze?

P.S.-In primul rind pentru ca fac parte dintr-un partid vertical, care nu accepta compromisul si care promoveaza interesul majoritatii si nu interesul de clan. Apoi, pentru ca sunt un om corect, cinstit, nepatat, sociabil. Nu am fost implicat in scandaluri, iar pe unde am trecut am lasat loc de buna ziua. Prin natura functiei pe care o am, cea de inspector in asigurari, am luat si iau legatura cu multi oameni din judet. Le cunosc problemele, le stiu supararile, deci nu sunt rupt de realitate. Stiu ca acum increderea in clasa politica si in alesii locali este mica insa am convingerea ca prin prestatia pe care o voi avea in Consiliul Judetean, impreuna cu colegii mei de partid, voi putea schimba aceasta perceptie. Vreau sa dau sucevenilor o alta imagine a alesului local, cea a unui om sensibil la problemele semenilor sai, care se zbate pentru rezolvarea lor si totodata responsabil pentru deciziile pe care le ia.


R-Care sunt principalele probleme pe care le veti rezolva odata ajuns in Consiliul Judetean?

P.S.-In primul rind vreau sa propun reinfiintarea acelor puncte de colectare a produselor agricole care au existat pina la Revolutie. In prezent producatorii agricoli sunt extrem de nemultumiti deoarece se vad nevoiti sa-si vinda produsele la preturi de nimic acelor intermediari, pe care eu i-as numi samsari, care mai apoi le valorifica in piete la preturi de doua sau chiar de trei ori mai mari. Se impune, de asemenea, si infiintarea de puncte de colectare a pieilor si a linii. S-au format stocuri de sute de kilograme de lina si piei de oaie pe care oamenii nu le pot valorifica. Un alt proiect pe care vreau sa-l pun in practica se refera la realizarea unui drum forestier care sa lege Slatina de Voronet cu scopul de a repune in circuitul turistic Manastirea Slatina. Un studiu de fezabilitate pentru realizarea acestei investitii a fost intocmit in anul 1995 pe banii unor intreprinzatori din zona insa totul a ramas la stadiul de proiect. Prin constructia acelui drum s-ar da de lucru oamenilor din zona multi dintre ei aflati in somaj. Un alt obiectiv al meu este si reinfiintarea comunelor Baisesti si Gainesti.

R-Credeti ca actualii consilieri judeteni si-au facut datoria fata de cei care i-au ales?

P.S.-Nu as vrea sa dau un raspuns transant. Este clar ca e loc de mai bine, ca parte dintre actualii consilieri nu aveau ce cauta in deliberativ si ca au facut figuratie spre rusinea lor. Dar daca ne gindim numai la megaproiectul „Suceava- utilitati si mediu la standarde europene” care a fost aprobat de Consiliul Judetean, proiect care va aduce gazul in casele sucevenilor si va reduce pierderile in retelele de termoficare, pot spune ca actualul deliberativ si-a facut datoria.


Intră acum și în grupul de