Modernizare de drum si cladire multifuncitionala inaugurate la Volovat dupa investitii din fonduri locale


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor și Prefectul Județului Suceava, Florin Sinescu, au participat, alături de primarul comunei Volovăț, Ioan Vicol, la recepția de terminare a lucrărilor a două obiective de investiții „Modernizare prin betonare a 800 m drum comunal” și „Clădire multifuncțională” cu spații pentru dispensar medical.

Cele două obiective de investiții au fost realizate în întregime cu fonduri din bugetul local.

În cadrul acestui eveniment, președintele Consiliului Județean Suceava a declarat că a remarcat dezvoltarea localității Volovăț din ultimii ani prin construcția a foarte multe case, astfel încât, se impunea clădirea unui spațiu destinat serviciilor publice medicale pentru comunitatea de aici.

„Este foarte important să avem aici medici de specialitate, este foarte important să avem servicii medicale într-o clădire modernă cu toate dotările necesare, precum și această completare cu partea de drum comunal este la fel de binevenită. Vreau să vă spun, că în calitatea mea de președinte voi fi întotdeauna lângă dumneavoastră, vom încerca în limita bugetului să asigurăm sumele necesare, astfel încât, proiectele care sunt în continuare în derulare să fie dezvoltate”. a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.

Totodată, Cătălin Ioan Nechifor, a apreciat că localitatea Volovăț este printre puținele localități din județul Suceava, poate și din țară, ce prezintă în zona centrală foarte mult teren care aparține primăriei. Acest lucru înseamnă că locuitorii comunei Volovăț ar putea dispune, în scurt timp, de o infrastructură deservită de servicii publice calitative.

„În viitorul apropiat, mergând pe fonduri europene, să discut direct cu domnul primar, cu Consiliul Local, să încercăm să gândim un proiect strategic pentru comunitatea din Volovăț, la fel cum va fi necesar să vorbim cu toți primarii din județ. Avem la dispoziție într-adevăr sume de bani importante în 2014, veștile sunt bune, și am discutat săptămâna trecută cu Ministrul Fondurilor Europene. Cred că avem capacitatea să cheltuim acești bani cu cap, cu rațiune, cu inteligență, să ne focalizăm pe proiecte cu adevărat importante. Cred că a venit momentul, ca în aceste localități care timp de ani mulți au fost lăsate cumva la marginea orașului sau mai puțin dezvoltate, să ne focalizăm pe ele, pentru că și aici trăiesc oameni care plătesc taxe și impozite și dreptul lor la dezvoltare este egal față de toți cetățenii din România”. a declarat Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

Prefectul Județului Suceava, Florin Sinescu, a apreciat că, în localitatea Volovăț, autoritățile locale au rezolvat o nevoie cerută de către comunitate prin construcția celor două obiective de investiții.

„Este un lucru important că s-a realizat această investiție într-un timp scurt, la standardele cele mai înalte, prin ceea ce înseamnă această construcție. Îmi amintesc cu ani în urmă, având o oarecare legătură cu această zonă, de la Rădăuți până la Volovăț erau aproximativ 4 km de câmp. Acum vorbim de faptul că localitatea Volovăț este unită de municipiul Rădăuți deoarece există dezvoltare.” a declarat Sinescu.

Evenimentul s-a bucurat de prezența deputatului Alexandru Băișanu, a consilierilor județeni Grozavu Mihai și Constantin Boliacu, primarilor din localitățile învecinate, precum și locuitori ai comunei Volovăț.


Intră acum și în grupul de