Cod galben de polei pe drumurile din judetul Suceava. Vezi recomandarile politistilor


Intră acum și în grupul de

Administratia Nationala de Meteorologie a emis luni dimineaţa un cod galbe de polei între orele 8-9.

Acesta este emis pentru judeţele Suceava şi Iaşi, inclusiv drumurile naţionale şi europene.În aceste zone se vor semnala  polei, burniţă şi ploaie.

polei

Intr-un comunicat de presă, poliţiştii suceveni atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu umiditatea şi temperaturile reduse. În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.

În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Astfel, poliţiştii solicită:

–            Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

–            Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie;

–            Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;

–            Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;

–            Folosiţi  corect luminile  pentru a vă face vizibili în trafic;

–            Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea;

 

De asemenea, dimineaţa şi seara , ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.

Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.      Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

 


Intră acum și în grupul de