TSD-isti suceveni in discutia organizatiei pentru ca au criticat conducerea


Intră acum și în grupul de

Este vorba de liderul tinerilor social democrati, Ovidiu Dontu, de secretarul organizatiei Adrian Botezatu si de Lorand Ercse, care i-au criticat in presa pe presedintele executiv al organizatiei judetene, Roman Stecyk si pe secretarul executiv al acesteia Ioan Buhu, declarindu-se nemultimiti de activitatea „batrinilor”. Presedintele PSD Suceava, Gavril Mirza, a taxat miercuri, iesirea „lupilor tineri” pe care a apreciat-o neinspirata. „A fost o iesire neinspirata si intr-un moment nepotrivit. Statutar era sa se discute mai intii in cadrul organizatiei si apoi sa iasa in presa. Acest lucru il vom discuta in Delegatia Permanenta si vom vedea ce atitudine vor avea si ceilalti colegi si la ce concluzie vom ajunge. Pina atunci vreau sa am o intilnire cu organizatia de tineret sa aflu ce probleme ii preocupa si sa le vedem cum vom actiona in continuare pentru ca PSD Suceava sa fie o singura forta unita atit cu tineretul cu seniorii si cu femeile”, a spus Mirza. Prin iesirea in presa tinerii PSD-isti au incalcat statutul partidului si conform acestuia ei risca excluderea din rindurile PSD. Presedintele executiv al PSD Suceava, Roman Stecyk, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa ca pozitia tinerilor PSD-isti a fost gresita „pentru ca aveau posibilitatea sa se exprime in Delegatia Permanenta”. Stecyk considera ca nu este „batut in cuie” in functie si ca se poate da oricind la o parte in favoarea unei persoane mai competente.

Totodata, in Delegatia Permanenta a PSD Suceava va fi analizata si atitudinea critica a lui Stecyk fata de vicepresedintele PSD, Victor Ponta.


Intră acum și în grupul de