Bazarul sucevean are mai multi proprietari

Primarul Ion Lungu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca suprafete din cel mai mare centru comercial al Sucevei au ajuns in proprietatea unor persoane in urma unor schimburi de terenuri aprobate de fostul Consiliu Local in ultimele luni de mandat. Lungu a spus ca bazaristii i-au sesizat faptul ca noii proprietari de terenuri au venit deja sa ceara chiriile de la chioscurile amplasate pe suprafetele respective. Deocamdata, a precizat primarul, este vorba de trei cazuri de persoane care au pus mina pe suprafete din bazar in urma unor schimburi de terenuri, schimburi pe care Lungu le califica drept „mici smecherii”. Seful executivului local a mentionat ca se va consulta cu juristii Primariei si ca va cere instantelor de judecata anularea hotaririlor de Consiliu Local prin care s-au facut acele schimburi de terenuri. „Analizez situatia, ma voi consulta cu juristii Primariei si voi actiona in instanta sa anulam hotaririle prin care s-au facut schimburile de terenuri. Sunt niste mici smecherii cu aceste schimburi de terenuri si daca acesti oameni vor continua sa ceara chirii atunci voi actiona in instanta sa anuleze acele hotariri de Consiliu Local”,a declarat Lungu. Primarul a mentionat ca vineri se va intilni la Casa Culturii cu comerciantii din Bazar unde se va stabili de comun acord strategia viitoare cu privire la acest obiectiv. Cu acest prilej bazaristii isi vor alege si un nou lider. Potrivit primarului, bazaristii vor sa-si schimbe liderul deoarece, actualul presedinte al Asociatiei comerciantilor din bazar , fostul consilier local PSD Geniloni Sfecla, nu le mai reprezinta interesele. Lungu a promis ca va aduce bazarul la conditii normale de functionare prin introducerea alimentarii cu apa, a canalizarii, prin asfaltarea aleilor si construirea unei copertine.