Tinerii democrati suceveni cer Guvernului sa nu modifice sistemul creditelor


Intră acum și în grupul de

„Motivind dezechilibrul import-export produs de creditele pentru nevoi personale, prin intermediul BNR, guvernantii blocheaza accesul tinerilor la cumpararea unei locuinte modificand pragul raportat la venitul net. Aceasta motivare nu implica creditul ipotecar intrucat cu acest credit se cumpara o locuinta « FABRICATA IN ROMANIA » si de cele mai multe ori o locuinta veche construita inainte de 1990. Toate acestea nu implica import », a declarat liderul tinerilor democrati din municipiul Suceava, Marius Boghian. PD-istul apreciaza ca locuintele pe care le construieste ANL-ul pentru tineri in sistemul creditului ipotecar nu este accesibil tinerilor cu venituri modeste din Romania, ci tinerilor cu parinti bogati. “Pentru o locuinta ANL de 40.000 Euro – preturi practicate de ANL -, tanarul trebuie sa dea 10.000 Euro avans, urmand ca 25 de ani sa plateasca o rata lunara de peste 350 Euro/luna. Pentru a avea acces la toate acestea, un tanar trebuie sa aiba un venit net de 1000 Euro/ luna », a exemplificat Boghian. Potrivit acestuia, introducerea pragului de 35% pentru creditul ipotecar afecteaza indirect si Legea pamantului pentru tineri ( Legea 15/2003 ), intrucat o familie tanara primeste conform legii intre 250 si 500 mp de la primarie si prin contractarea unui credit ipotecar, si-ar fi putut incepe constructia locuintei. « Astfel si Legea 15, dintr-o lege pentru tineri, devine o lege pentru tinerii cu parinti bogati. Politica dusa de Guvernul Nastase este in defavoarea tinerilor », a concluzionat presedintele tinerilor democrati suceveni.


Intră acum și în grupul de