O depășire a unei coloane de mașini pe linie continuă a generat accidentul din Câmpulung Moldovenesc în care au fost implicate șapte persoane

Un șofer de 31 de ani din satul Mironu din comuna Valea Moldovei care a efectuat o depășire neregulamentară în municipiul Câmpulung Moldovenesc a provocat un accident în care au fost implicate șapte persoane.

Astfel, vineri, în jurul orei 15:20, un șofer de 31 de ani din Mironu, care conducea un autovehicul Ford pe  Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc spre Vatra Dornei, s-a angajat în efectuarea unei depăşiri neregulamentare a unei coloane de autovehicule ce se deplasau pe acelaşi sens, încălcând marcajul longitudinal continuu şi pe trecerea de pietoni semnalizată prin marcaje şi indicatoare rutiere, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism Opel condus de o femeie de 42 de ani din Suceava, care efectua o manevră regulamentară de schimbare a direcţiei de mers spre stânga.

La faţa locului a fost prezent un echipaj SMURD care a evaluat persoanele implicate în eveniment, din cele șapte patru fiind monitorizate medical, dar care au refuzat transportul la unitatea spitalicească.

În urma impactului au rezultat avarii la ambele autovehicule implicate, evenimentul rutier fiind soluţionat conform prevederilor OUG 195/2002RM la sediul Poliţiei Municipiului C-lung Moldovenesc.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri.

 În cursul serii de vineri, șoferul s-a prezentat la SJU Suceava acuzând dureri la piciorul drept fiin diagnosticat cu contuzie ușoară prin accident rutier și contuzie toracică.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.