Un accident rutier produs vineri, 14 august 2026, pe Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc s-a soldat cu rănirea unei femei care conducea o motocicletă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit datelor din anchetă, în jurul orei 18:06, un bărbat din Bacău se afla la volanul unui autoturism Renault și circula pe Calea Bucovinei, pe direcția Vama – Pojorâta. Ajuns în dreptul Hotelului Eden, unde intenționa să întoarcă mașina, acesta nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga.
În acel moment a acroșat o motocicletă Benelli, condusă de o femeie din comuna Pojorâta. Motociclista se afla în depășirea autoturismului care circula imediat după Renault.
În urma impactului, motocicleta a fost proiectată pe trotuarul din fața Hotelului Eden. Femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Medicii i-au diagnosticat contuzie a coloanei cervicale, contuzie toraco-abdominală și a bazinului, precum și contuzii la pumnul stâng și la genunchiul drept.
Ambii conducători auto au fost testați cu etilometrul, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul Penal.
Intră acum și în grupul de






